Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie discutate cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, înainte să fie aprobate de Parlament, a declarat premierul Ponta, citat de Mediafax.
El a adăugat că a ştiut de legea amnistiei, pe care o apreciază ca bună dacă nu se referă la infracţiuni de violenţă şi de corupţie, nu şi de modificările la Codul Penal (CP), dar a precizat că dreptul de a legifera revine Parlamentului, iar "isteria" nu se bazează pe o eventuală neconstituţionalitate, ci pe oportunitate.
Premierul a apreciat că este necesar ca aceste două proiecte să fie analizate şi cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu, precum Ministerul Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetul General, dar şi cu oficiali ai Comisiei Europene, dar a insistat asupra faptului că Parlamentului îi revine dreptul de a adopta legi.
Ponta a acuzat totodată o "propagandă mincinoasă" cum că ar fi fost desfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie.
Cuvinte cheie:victor ponta, cod penal, CE, parlament
Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie discutate cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, înainte să fie aprobate de Parlament, a declarat premierul Ponta, citat de Mediafax.
El a adăugat că a ştiut de legea amnistiei, pe care o apreciază ca bună dacă nu se referă la infracţiuni de violenţă şi de corupţie, nu şi de modificările la Codul Penal (CP), dar a precizat că dreptul de a legifera revine Parlamentului, iar "isteria" nu se bazează pe o eventuală neconstituţionalitate, ci pe oportunitate.
Premierul a apreciat că este necesar ca aceste două proiecte