Primarul Slatinei, Minel Prina, a declarat că municipalitatea ia în calcul regândirea reţelei educaţionale din oraş, mai multe dintre unităţile de învăţământ urmând să-şi piardă personalitatea juridică chiar din următorul an şcolar.
Prina spune că un număr mai mic de unităţi de învăţământ ar fi mai uşor coordonat, precizând că ultima decizie va fi luată în urma unor consultări pe care le va avea cu conducerea inspectoratului şcolar şi cu directorii liceelor, şcolilor şi grădiniţelor din municipiu.
„Vrem să regândim reţeaua educaţională din municipiul Slatina. Eu mi-aş dori foarte mult să aducem modificări în reţeaua de învăţământ, să nu mai avem peste 30 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică ci să avem mai puţine pentru a fi mai bine coordonate. Această reţea va fi definitivată în urma discuţiilor pe care le voi avea cu inspectoratul şcolar, dar şi cu directorii unităţilor de învăţământ. Vrem să vedem care este punctul dumnealor de vedere astfel încât decizia pe care o vom lua să fie una bună care să ducă la o impulsionare, la o îmbunătăţire a învăţământului din Slatina. Nu ne mai dorim să avem rezultatele pe care le-am avut în anii anteriori. Bineînţeles că şi cheltuielile vor scădea”, a declarat Minel Prina.
În plus, edilul a arătat că foarte multe dintre unităţile de învăţământ din Slatina îndeplinesc cu greu criteriul numărului minim de elevi cu care pot funcţiona.
„Trebuie să ţinem cont, în această reorganizare, de faptul că populaţia este în scădere, copiii sunt din ce în ce mai puţini şi, chiar dacă nu vom lua în momentul de faţă această măsură, cu siguranţă o vom lua peste un an sau peste doi ani. Sunt anumite unităţi de învăţământ care sunt la limita realizării pragului pentru a avea statut de persoană juridică”, a conchis Prina.
F. Man: „Este evidentă necesitatea regândirii reţelei şcolare” @N_P