Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Proprietatea a ieşit din acţionariatul Transgaz, transportatorul naţional de gaze. Pachetul de 15%, vândut cu 300 milioane de lei

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

Fondul Proprietatea (FP) a vândut, printr-un plasament privat, tot pachetul de acţiuni deţinute la Transgaz, pentru 303,51 milioane lei (68,2 milioane euro).

Titlurile, reprezentând 14,98% din capitalul companiei, au fost cedate la un preţ de 172 lei, cu 3,3% mai jos faţă de închiderea de miercuri.

Fondul a anunţat iniţial că scoate la vânzare un pachet de 10% din acţiunile Transgaz, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul de a creşte sau scădea volumul vânzării sau de a nu mai realiza vânzarea.

Titlurile au fost cedate printr-un plasament privat accelerat adresat investitorilor calificaţi internaţionali şi la care "publicul larg" nu a putut participa.

Intenţia Fondului Proprietatea privind vânzarea de acţiuni Transgaz vine în contextul obţinerii de bani pentru finanţarea programelor de răscumpărare de acţiuni. Actualul program urmează să se încheie în următoarea perioadă şi va fi urmat de o nouă astfel de operaţiune.

FP deţine în prezent 8,87% din propriile acţiuni, pachet dobândit prin programul de răscumpărare derulat în 2011 şi cel lansat în acest an. Titlurile răscumpărate urmează să fie anulate, iar capitalul social să fie redus cu valoarea respectivă.

Mai puteţi citi:

Fondul Proprietatea: statul va încasa 700 - 900 milione lei din „taxa pe stâlp“, ceea ce va afecta dividendele oferite de companii

Fondul Proprietatea (FP) estimează că statul va încasa din taxa pe construcţii speciale între 700 milioane lei şi 900 milioane lei, mult peste suma avansată de autorităţi, de aproape 500 milioane lei. Scandalul Hidroelectrica-Energon: Alro a început să viziteze "oameni superiori ierarhic", presează pentru energie sub 160 de lei/MWh Alro a început să viziteze „oameni ierarhic superiori“ celor din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi presează să obţină energie la preţuri sub 160 l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°