Evenimentele recente din Republica Centrafricană şi atitudinea intransigentă a Franţei ne readuc în discuţie politica Parisului pe continentul african şi viziunile sale faţă de această regiune. Anul 2013 a marcat un punct important pe agenda franceză externă, atât prin intervenţia militară în Mali la începutul anului, cât şi prin mobilizările şi intervenţia în Republica Centrafricană, ce se desfăşoară în aceste zile. Interesele strategice ale Franţei în Africa
Privind retrospectiv, începând cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Franţa a pierdut atât posesiuni, cât şi influenţe în mai multe regiuni ale planetei. Mişcarea de decolonizare a avut un impact considerabil asupra Franţei. Pentru a-şi redefini politica externă şi de securitate, Franţa s-a îndreptat spre fostele sale colonii de pe continentul african, încercând să se erijeze în protectorul acestora cu scopul de a le face să graviteze în jurul său.
Conceptul de „jandarm al Africii” a fost rapid asociat Franţei, care în ciuda faptului că a avut şi încă are numeroase probleme atât în politica internă, cât şi în relaţiile comunitare şi în cele cu SUA, şi-a asumat sarcina de a interveni atunci când lucrurile degenerează într-unul dintre statele africane.
Încă din perioada când De Gaulle se afla la conducerea statului francez, politica trasată faţă de Africa se baza mai mult pe experienţa istorică a Franţei ca mare putere colonială, ce trebuia să rămână cel puţin o putere medie în noua arhitectură strategică mondială, având astfel nevoie de bune relaţii cu statele africane. În acest sens, Franţa şi-a asumat rolul de protectoare a statelor francofone şi a culturii franceze, investind sume considerabile pentru diverse activităţi culturale în statele africane. Scopul acestor demersuri era mai de grabă de natură practică, poziţia de protector al culturii franceze avea misiunea de a aprofunda