Liberalul Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii, după ce a declarat că bugetul pentru bolnavii de SIDA este prea mare. Gigel Ştirbu şi Vlad Nistor sunt liberalii cu cele mai mari şanse să-l înlocuiască pe Barbu.
Premierul Victor Ponta trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.
Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu, conform Mediafax.
Cine se pregăteşte
Contactat ieri de „Adevărul“, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu a susţinut că, deşi s-au purtat discuţii în partid cu privire la succesorul lui Barbu, el nu a primit vreo propunere în acest sens. „Probabil că sunt preşedintele Comisiei de Cultură şi de asta am fost varianta la îndemână, dar nu pot comenta aşa ceva, pentru că nu mi s-a propus nimic, nu am discutat nimic. Eu am auzit un alt nume – Vlad Nistor“, a spus Ştirbu.
Liberalul Vlad Nistor, un alt nume vehiculat în PNL, a declarat pentru "Adevărul" că, dacă i s-ar face o asfel de ofertă, ar accepta. "Aş fi încântat", a punctat el.
Cine sunt liberalii care l-ar putea înlocui pe Barbu la Cultură
Deputatul PNL Gigel Ştirbu este preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor .
Absolvent al Seminarului Teologic din Craiova, al Facultăţii de Teologie şi al Institutului Naţional de Administraţie, Ştirbu a fost, timp de şase ani (1995-2001), preot în Parohia Roşieni din Olt. În 2005, a devenit subprefect în cadrul Prefecturii Olt, iar între anii 2007 şi 2008 a deţinu