Acţiunile companiilor europene au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai redus nivel din ultimele două luni, investitorii analizând date din SUA privind vânzările de retail şi solicitările pentru indemnizaţii de şomaj, ca indicii legate de politica de stimulare economică a Rezervei Federale.
Indicele Stoxx 600 a coborât cu 1%, la cel mai redus nivel după 1 octombrie, transmite Bloomberg.
"Potrivit mai multor surse, reducerea achiziţiilor de obligaţiuni de către Rezerva Federală va începe între ianuarie şi martie, dacă se va întâmpla mai devreme ar avea un impact negativ", a declarat Christoph Riniker, director pentru cercetare strategică la Baer Group în Zurich.
Un sondaj Bloomberg din 6 decembrie a arătat că 34% dintre analiştii intervievaţi consideră că Fed va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni, de 85 de miliarde de dolari, la şedinţa din 17-18 decembrie.
Departamentul american pentru Comerţ a anunţat creşterea vânzărilor de retail cu 0,7% în noiembrie, cel mai mare avans după luna iunie.
Date separate au arătat că numărul solicitărilor pentru indemnizaţii de şomaj a crescut săptămâna trecută cu 68.000, la 368.000 de cereri, fiind peste estimările analiştilor.
În zona euro, producţia industrială a scăzut cu 1,1% în octombrie, conform datelor Eurostat.
Indicii naţionali au scăzut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa. Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 1%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,4%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,7%.
Acţiunile Peugeot Citroen au închis în declin cu 7,6%. Grupul a anunţat că va înregistra în acest an un cost de circa 1,1 miliarde de euro, generat de fluctuaţiile cursului valutar. Peugeot a redus şi estimările referitoare la economiile care vor fi obţinute printr-un parteneriat cu General Motors.
Titlurile furnizorului olandez de servicii broadband