Două transporturi agabaritice au plecat ieri din Bucureşti cu destinaţia Vama Borş, unde urmează să ajungă în data de 19 decembrie, a informat ieri Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), precizând că transporturile sunt efectuate de societăţile SC Deme Macarale SRL şi SC Transchim SA.
Convoiul este însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Transporturile se vor desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.
"Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, rugăm participanţii la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor Poliţiei Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul", a comunicat ieri CNADNR.
Cele două transporturi agabaritice au plecat ieri din Bucureşti spre Ploieşti - Vălenii de Munte - Braşov - Târgu Mureş - Luduş - Aleşd - Intersecţie Varianta Bihor - DN1- Varianta Bihor - Borş Punct de Trecere al Frontierei.
Detalii privind desfăşurarea transportului (perioade şi sectoare restricţionate) se pot obţine de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34.
Două transporturi agabaritice au plecat ieri din Bucureşti cu destinaţia Vama Borş, unde urmează să ajungă în data de 19 decembrie, a informat ieri Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), precizând că transporturile sunt efectuate de societăţile SC Deme Macarale SRL şi SC Transchim SA.
Convoiul este însoţit, conform prevederilor Autorizaţiei Speciale de Transport (AST), de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Tra