Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rozalia Biro: Vinovaţii pentru abuzurile din centrele de plasament din Bihor vor trebui să răspundă

Publicat in Bihoreanul, joi 12 decembrie 2013 ·

Senatorul UDMR Rozalia Biro, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Oradea, că monitorii Centrului de Resurse Juridice urmăresc evoluţia anchetelor demarate în cazul abuzurilor comise asupra copiilor din Centrul de plasament pentru copii cu probleme psihosociale Oradea.

"Abuzurile comise acolo sunt foarte grave, iar vinovaţii vor răspunde. Acolo s-au încălcat nu doar drepturile copiilor ci şi drepturile omului. Nu există personal suficient, pentru că angajaţii sunt plătiţi prost, iar asta e vina guvernelor, care nu s-au preocupat să reglementeze acest aspect. Nu se alocă suficienţi bani nici măcar pentru hrană. Nu o dată s-a întâmplat ca personalul să cumpere mâncare pentru copii", a explicat senatorul, chestionată pe această temă de BIHOREANUL.

Potrivit Rozaliei Biro, problemele descoperite la Oradea au fost dezbătute, marţi, şi în cadrul unei mese rotunde organizate în Palatul Parlamentului pe tema "Eficientizarea monitorizării respectării drepturilor omului în instituţiile din România", în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Guvernului, şi organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul drepturilor omului.

"CRJ urmăreşte evoluţia cazului, la fel şi Avocatul Poporului. Sperăm să se ia măsuri", a mai spus senatorul.

Biro consideră că astfel de situaţii ar putea fi prevenite dacă la nivelul instituţiilor publice şi al ministerelor s-ar monitoriza modul în care angajaţii respectă drepturile omului. "Nicio instituţie nu are interes să facă acest lucru", a explicat Biro.

Concluzia a venit în urma unor răspunsuri primite la o solicitare făcută de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României către ministere, în care s-a cerut să se comunice modul

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 16 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°