Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul care a primit 500.000 de euro după ce a promis că intervine la ANRP a fost arestat

Publicat in Gandul, joi 12 decembrie 2013 ·

Curtea de Apel Oradea a decis, joi, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Daniel Marin Bran, acuzat că a primit 500.000 de euro promiţând că va interveni la funcţionari ai Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) pentru urgentarea plăţii a peste 5 milioane de euro către un terţ.

Bran este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Orădeanul a făcut recurs la decizia Curţii de Apel Oradea, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înainte de a intra la Curtea de Apel Oradea, Daniel Marin Bran a declarat că nu cunoaşte motivele pentru care se află acolo şi că este nevinovat.

"Nu am cerut bani de la nimeni şi pentru nimic", a spus acesta.

Bran a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie de la Oradea.

Procurorii arătau că, în perioada aprilie - mai 2013, Bran a pretins şi primit de la o persoană, titular al unui drept litigios, 500.000 de euro, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) pe care-i poate determina să facă acte care intră în atribuţiile lor de serviciu, în legătură cu restituirea dreptului litigios în valoare de 5.213.222 de euro obţinut în baza unei sentinţei civile pronunţate de o instanţă de judecată.

Acesta, arătau procurorii, a primit de la titularul dreptului litigios suma de 500.000 de euro, din totalul de 5.213.222 de euro, bani obţinuţi ca urmare a executării silite a Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor în cursul lunii mai 2013.

Cei 500.000 de euro, nota DNA, au fost disimulaţi prin întocmirea în fals a unui înscris sub semnătură privată, intitulat "Contract de împrumut", făcut pentru suma de 2,2 milioane de lei, între cumpărătorul de influenţă şi o rudă a lui Bran.

Pentru a ascunde originea ilicită a banilor, notau anchetatori

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 39 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 2 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°