Copiii au oferit invitaţilor un program artistic specific sărbătorilor de iarnă şi au primit în dar dulciuri, jucării şi articole de îmbrăcăminte.
Sala de festivităţi a Liceului Teologic Ortodox “Episcop Melchisedec Ștefănescu” a găzduit serbarea pomului de Crăciun pentru elevii care frecventează Centrul de zi din cadrul Fundaţiei “Episcop Melchisedec Ștefănescu”. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu unităţi de învăţământ romaşcane – Grădiniţa cu program prelungit nr. 5 “Petru Poni”, Școala “Vasile Alecsandri”, Școala “Carol I” şi voluntarii de la Asociaţia “Muşatinii”, din cadrul Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, coordonaţi de profesorul Ovidiu Albert. La manifestare au fost prezenţi PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei, Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, Maria Ghiniţă, inspector şcolar pentru integrarea europeană şi programe comunitare, Ilie Țedli, inspector şcolar pentru management educaţional, cadre didactice, preoţi şi elevi.
“În urma unui parteneriat încheiat cu câteva unităţi de învăţământ din Roman, a fost organizată o acţiune caritabilă care a constat într-o colectă de jucării, dulciuri şi articole de îmbrăcăminte care au fost dăruite copiilor, beneficiari ai Centrului de zi «Episcop Melchisedec Ștefănescu». Prin această acţiune, copiii au învăţat să fie voluntari, dar şi să dăruiască”, a precizat Alexandra Gherasimescu, coordonatoarea Centrului de zi din cadrul Fundaţiei “Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman.
Manifestarea a început cu serbarea pomului de Crăciun. “Fidelă păstrării frumoaselor tradiţii ale sărbătorilor de iarnă, Fundaţia «Episcop Melchisedec Ștefănescu» a organizat serbarea pomului de Crăciun dedicată tuturor copiilor. Ne-am întâlnit, într-o seară plină de emoţie și bucurie, cu nerăbdarea copiilor de v