Niciunul dintre cei doi investitori care rămăseseră în cursa pentru a se asocia cu Cupru Min nu a depus în termen documentele necesare pentru a participa la selecţia propriu-zisă, iar autorităţile analizează şi varianta restructurării societăţii de stat prin forţe proprii, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.
Cele două companii interesate să se asocieze cu Cupru Min erau Trafigura PTE LTD Singapore şi Yldirim Holding Turcia.
Ele au avut termen până joi la ora 10,00 să depună documentele pentru a participa la licitaţia de vânzare a concentratului de cupru.
'Cele două companii au considerat condiţiile impuse ca fiind inacceptabile. Este vorba de acel avans de 40 de milioane de euro care trebuia achitat în ianuarie 2014, cu care investitorii nu au fost de acord. Dacă procesul va fi reluat, vor avea loc noi negocieri pe această temă', au spus sursele menţionate.
Potrivit acestora, activitatea Cupru Min nu va fi blocată, întrucât compania are contracte pentru anul viitor.
'Procedura va fi reluată, însă nu este singura opţiune. Dacă activitatea companiei se va menţine profitabilă, se analizează şi posibilitatea să se meargă pe restructurare proprie, fără să fie vreo asociere cu altă companie, aşa cum se doreşte acum. Pentru 2014, Cupru Min are asigurate contracte ferme', au explicat sursele citate.
Tot joi, primarul oraşului Abrud, Nicolae Simina, a declarat, pentru AGERPRES, că niciunul dintre cei doi investitori rămaşi în cursa pentru achiziţionarea concentratului de cupru de la Roşia Poieni nu s-a prezentat la sediul Cupru Min Abrud pentru a depune oferta de cumpărare.
Cei doi investitori care s-au calificat pentru a merge mai departe în procesul de atragere de investiţii la CupruMin au avut termen până joi, 12 decembrie, ora 10,00, să depună documentele necesare pent