Fostul premier italian Silvio Berlusconi consideră drept "o lovitură de stat" excluderea sa din Senatul Italiei, avertizând că arestarea sa în dosarul Mediaset ar genera "o revoluţie". Acesta a subliniat că este interesat de un loc în Parlamentul European, nedorind să părăsească lupa politică în contextul în care s-ar afla în situaţie de ineligibilitate după condamnare.
"Telefonul îmi este ascultat. Nu mai am paşaport. Mă împiedică să părăsesc Italia", s-a plâns Berlusconi. Liderul Partidului Forza Italia a declarat că vrea să obţină "revizuirea unei sentinţe politice absolut nedrepte", adăugând că intenţionează să conducă în continuare partidul Forza Italia şi să-i convingă pe cei 24 de milioane de italieni care nu s-au raliat forţelor de stânga. "Cerem ca alegeri naţionale italiene să fie organizate în aceeaşi zi cu europarlamentarele, pe 24 mai", a solicitat fostul premier.
În dosarul Mediaset, Berlusconi trebuie să ispăşească un an de închisoare, dar ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau va efectua muncă în folosul comunităţii. În vârstă de 77 de ani, fostul premier fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice. Condamnarea la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a interzicerii funcţiilor publice. Berlusconi ar avea de executat doar un an deoarece, privind condamnarea la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi consideră drept "o lovitură de stat" excluderea sa din Senatul Italiei, avertizând că arestarea sa în dosarul Mediaset ar genera "o revoluţie". Acesta a subliniat că este interesat de un loc în Parlamentul European, nedorind să părăsească lupa politică în contextul în care s-ar afla în si