ASTEPTARE Sapte frati cu vârste cuprinse între 3 si 16 ani din localitatea vasluianã Gugesti îl asteaptã pe Mos Crãciun cu bucurie retinutã. Nu vor sã-l necãjeascã prea mult. Sunt copii buni, care nu si-ar supune pãrintii la cheltuieli nesãbuite, chiar dacã merg la scoalã aproape desculti, cu hainele ponosite ale fratilor mai mari si mãnâncã sãrãcãcios. Sunt multumiti cã sunt împreunã. «I-as cere Mosului niste ghete de iarnã pentru mine si pentru fratii mei. Atât!», spune Bogdan, bãietelul care nu a mers la grãdinitã din cauza lipsurilor materiale, dar care e mândru nevoie-mare cã acum e în clasa pregãtitoare si, la toamnã, merge în clasa întâi. Dincolo de toate grijile, cea mai mare durere a pãrintilor este cã fiica lor mai mare trece de patru ani de zile printr-un cosmar. Si-a pierdut o mânã, în joacã, pe un stâlp de înaltã tensiune, iar viitorul ei pare imposibil de deslusit. A abandonat scoala si a devenit «învãtãtoare» pentru fratii ei mai mici.
Sapte pitici asemeni celor din poveste te întâmpinã în usa casei familiei Nechita. Abia sosit de pe drumuri, tatãl împarte fiecãruia câte o napolitanã. Sapte mânute se întind spre punguta, care se terminã cât a-i zice…Crãciun. E liniste si cald în cãsuta lor modestã, iar mirosul de cartofi îi aseazã, pe rând, la masã. Nu sunt obisnuiti sã vorbeascã despre viata lor, despre greutãtile de zi cu zi. Sunt oameni simpli, care nu stiu si nu vor sã cearã nimic nimãnui. «Muncim pentru fiecare ban. Copiii sunt singura noastrã avere si pentru ei ne strãduim din toate puterile. Nu le putem oferi tot ce îsi doresc, desi ei vor multe. Pentru noi, important este sã îi tinem la scoalã, mãcar opt clase, pentru cã posibilitãti sã-i ducem la liceu nu sunt. Vor rãmâne în sat, probabil. Depinde si de ei, dacã vor învãta si vor lupta sã plece din sat. Nu sunt bani mai multi, iar cei mai multi se duc pe mâncare. Sunt zile când