Încep prin a-l contrazice pe Costi Rogozanu, care acreditează ideea că respingerea proiectului de modificare a Legii Minelor a fost rezultatul unui joc al puterii între liberali şi pesedişti. Nu e singurul care susţine o asemenea teorie, contrazisă însă de mai multe elemente faptice. Luni seara, soarta legii era deja stabilită şi exista un consens între PSD şi PNL pentru adoptarea ei. Discuţiile cu diferiţi parlamentari avute luni seara, atât de mine cât şi de persoane din Campania Salvaţi Roşia Montană indicau acest lucru. Deputaţii (nu foarte mulţi) care, în mod principial, sunt împotriva proiectului minier aveau un ton defetist. Cei convinşi, în ultimele luni, de forţa protestelor să adopte o poziţie de respingere a legii, aveau declaraţii evazive şi căutau, în avans, justificări pentru votul de a doua zi. Consensul din discuţiile de luni din Comisiile reunite ale Industriei şi Administraţiei publice indicau, de asemenea, intenţia de a „rezolva” problema. Creşterea ciudată a acţiunilor Gabriel Resources la Bursa din Toronto demascau iminenţa unui vot favorabil. Intervenţiile reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Coaliţia de Guvernare, în plenul Camerei Deputaţilor, aveau acelaşi sens.

Situaţia s-a schimbat la pauza anunţată de Zgonea, la ora 14.00, iniţial pentru 15 minute, care s-au făcut aproape o oră. Iniţial, am interpretat prelungirea pauzei ca timp necesar pentru mobilizarea deputaţilor la vot (înainte de pauză, în sala plenului se aflau mai puţini de 200). Înspre seară şi ieri am aflat însă că prelungirea a fost cauzată de discutarea şi digerarea informaţiilor legate de ocuparea sediilor partidelor politice la Cluj, urmată de cea a sediului Avocatului Poporului la Bucureşti.

Semnificaţia acestor acţiuni nu le putea scăpa parlamentarilor. Nu e nevoie de o intuiţie extraordinară ca să înţelegi că dacă, la ora 9.30 dimineaţa, s-au mobiliz