Finanțatorul susține că antrenorul nu ma vrea să rămână la cârma tricolorilor după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2014. Sursa: AGERPRES
Ioan Niculae, patronul grupării Astra Giurgiu, susține că Victor Pițurcă va renunța la funcția de selecționer al naționalei României. „Din ce am auzit, Pițurcă se va retrage. Nu va fi demis, e decizia lui. Nu am înțeles de ce au fost convocați Cociș, Stancu, sau băiatul ăla care nu-și găsește locul prin Spania, Torje.
Am avut o șansă istorică, pe care ne-au acordat-o olandezii, să jucăm cu Grecia la baraj și să ne calificăm la Mondiale. Am ratat-o, însă, și cu siguranță că românii nu vor uita niciodată acest lucru”, a declarat Ioan Niculae, la Sport.ro.
Victor Pițurcă a dezmințit însă cele spuse de patronul Astrei Giurgiu. „Nu știu ce a zis domnul Niculae și nici nu mă interesează ce spune. Nu am niciun gând în acest sens, nu mă interesează astfel de speculații.
Cine știe ce urmărește el... Eu îmi fac treaba în continuare la națională. Îmi văd de ale mele”, a spus selecționerul României, la Radio GSP.