În ziua de 8 decembrie a anului 1979, la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, profesorul Gheorghe Scripcaru, rectorul de atunci al Institutului de Medicină şi Farmacie Iaşi, însoţit de conf. dr. Nicolae Cozma, secretarul comitetului de partid al institutului, s-au prezentat în faţa preşedintelui republicii, Nicolae Ceauşescu. I-au înmânat un mesaj, o plachetă comemorativă şi un album, cu prilejul împlinirii unui secol de la înfiinţarea IMF Iaşi. La acest moment au participat şi tovarăşii Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu, Dumitru Popescu, Suzana Gâdea, Ilie Rădulescu şi Eugen Proca (acesta din urmă, ministru al sănătăţii). Prin decret prezidenţial, Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, a conferit Ordinul „Meritul Ştiinţific“ clasa I Institutului de Medicină şi Farmacie din Iaşi. La acea întâlnire, Ceauşescu a ţinut să sublinieze rolul jucat de doi „activişti politici şi de stat progresişti“, profesorii Constantin Parhon şi Vasile Răşcanu, care „au făcut totul pentru dezvoltarea României pe calea socialistă – şi, desigur – în condiţiile vechiului regim, şi-au adus contribuţia la lupta împotriva dominaţiei burghezo-moşiereşti şi străine“. Cadrelor didactice şi studenţilor, le-a adresat „îndemnul de a urma acest exemplu, de a deveni buni revoluţionari, patrioţi, pentru a-şi servi în orice împrejurări patria, cauza socialismului“. Unul din profesorii care se doreau model pentru studenţi, Vasile Mârza, se lăuda că tipărise manifeste şi materiale de propagandă pentru Partidul Comunist şi scria în revista „Cronica� Publicitate � (nr. 71 din 8 oct. 1971): „Veneau tovarăşi, îmi aduceau materialele, le multiplicam, le trăgeam la geştetner, pe urmă le predam studentului de atunci Octav Costăchel. Mi se trimiteau ziare de partid în limba franceză, ne adunam la mine sau la tov. Niculi şi le traduceam. Când am fost în st