Moş Crăciun a început deja să-i colinde pe copii care practică sport, astăzi fiind prezent, alături de Crăciuniţă şi trei spiriduşi, la stadionul "Ion Oblemenco" şi le-a oferit cadouri juniorilor de la CSJ Ştiinţa U Craiova, CS Universitatea Craiova şi CSS Craiova. "Parcă am fost puţin mai bogat anul acesta, deşi a fost criză. Copii au fost cuminţi, ascultători şi au muncit mult la antrenamente, de aceea am venit mai devreme", a spus Moşul.
"Este al cincelea an în care facem acest brad de Crăciun. Chiar dacă anul trecut echipa a fost dezafiliată noi nu am vrut ca juniorii să sufere din această cauză, iar anul acesta l-am abordat cu forţe proaspete şi cu cadouri mult mai multe. Moşul vine şi la copii CS Universtatea Craiova şi la CSS Craiova şi sperăm într-un nou an bun şi îndeplinirea obiectivelor, atât la echipa mare, cât şi la copii. Calitate este în fotbalul juvenil, iar cu noua organigramă de la centrul de copii şi juniori, prin proiectele şi programele pe care le-a adus Ovidiu Stângă din fotbalul olandez, se cunoaşte un progres. Noi am venit cu valoarea umană, ei cu valoarea tehnică, şi îmbind sperăm ca la anul să dăm o campioană la juniori", a declarat Bogdan Pâncu, directorul centrului de copii şi juniori.
La acţiunea de astăzi, de la stadion, au participat, în afara antrenorilor de la juniori, Corneliu Andrei Stroe, Pavel Badea, Corneliu Papură, Silviu Lung, Silvian Cristescu, Nae Ungureanu, Ion Geolgău, Aurică Beldeanu şi jucătorii Gabriel Velcovici şi Ionuţ Stancu.
Moş Crăciun a început deja să-i colinde pe copii care practică sport, astăzi fiind prezent, alături de Crăciuniţă şi trei spiriduşi, la stadionul "Ion Oblemenco" şi le-a oferit cadouri juniorilor de la CSJ Ştiinţa U Craiova, CS Universitatea Craiova şi CSS Craiova. "Parcă am fost puţin mai bogat anul acesta, deşi a fost criză. Copii au fost cuminţi, ascultători şi au muncit mu