Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ograda Bunicii în Piaţa Sfatului. Se va sacrifica porcul şi se va face o pomană uriaşă în cinstea lui

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

În Piaţa Sfatului vor fi două ogrăzi: cea a lui nea Marinică, dar şi cea a Regelui Ciolanelor. Cei doi iscusiţi în d’ale bucatelor îşi vor prezenta reţetele pentru cârnat, caltaboş, tobă, ruladă de carne şi alte asemenea grozăvii - şi le vor prepara pe loc în faţa publicului folosindu-se de unelte moştenite din tată’n fiu.

Se va prepara un porc, după reţeta bunicii, chiar în Piaţa Sfatului. Aşa cum cere tradiţia se va găti un ceaun mare cu pomana porcului, din care să se înfrupte orice doritor. Mai mult, cine va participa la tombolă va putea câştiga un porc de o sută de kilograme. Alte premii mai sunt un Brad impodobit cu produse de porc, dar şi un pachet de 15 kg de carne de porc. Asta promit organizatorii festivalului Reînvierea Tradiţiilor Populare din Ţara Bârsei, ce va avea loc în perioada 12-15 decembrie.

„Se va putea vedea cum sunt pregătiţi cârnaţii, cum se tranşează porcul, cum se serveşte şoriciul. Din aceste bucăţi de carne se va face o mare pomană a porcului şi alte produse gen sângerete, caltaboş, tobă. Nu va lipsi specificul fiecărei ogrăzi: se va face un taur la proţap într-o ogradă la regele ciolanelor, iar în ograda lui Nea Marinică se vor face berbecuţi la proţap“, a declarat Anemona Hermeneanu, organizato al evenimentului.

Totul se va închina cu ţuică fiartă de prune din Maramureş şi cu vin fiert aromat cu cuişoare. Brânza bună de la Bran va avea un loc de cinste şi garnitura va fi din murături cât mai alese. O să miroasă a turta dulce, placintă şi a pâine cu cartofi de casă din cuptorul pe lemne. Tot de-aici vor ieşi la iveală cei mai gustoşi cozonaci cu nucă şi mac. Din program nu lipsesc nici colindele. Elevii braşoveni vor prezenta în fiecare zi de festival un program artistic. Evenimentul este deschis publiculuide vineri până duminică de la ora 10.00 la ora 21.00, iar astăzi începând cu ora 16.00. Tot la festival puteţi admir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 56 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 31 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°