Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a respins, joi, într-un comunicat, acuzaţiile ce i se aduc de Corpul de Control al primului ministru privind contractul Bechtel, arătând că protocolul semnat de el în 2009 pe această temă a fost apreciat pozitiv de Guvernul în care era şi Victor Ponta
"Acum câteva zile, Guvernul României a dat publicităţii, cu mare pompă, un raport al Corpului de Control al primului ministru «privind verificările efectuate în legătură cu încheierea, modificarea şi executarea contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş». În acest context mi s-au adus trei acuzaţii: A. Că la data de 24.02.2009 contractul a fost modificat printr-un Protocol semnat şi de mine(? ), deşi contractul iniţial a fost aprobat prin H.G. şi, ca urmare, nu putea să fie modificat decât tot prin H.G. Dacă s-ar fi dorit citirea corectă a întregului Protocol (are 13 pagini în limba română şi engleză, deci 6,5 pagini în limba română) s-ar fi putut constata că acesta începe astfel (pag.1, Preambul): «Părţile implicate în construirea şi administrarea Proiectului Autostrada Transilvania … s-au întrunit pentru a răspunde mai multor preocupări ale Beneficiarului şi ale Antreprenorului, inclusiv.» Protocolul se termină astfel (pag.13, pct.20): «Ca urmare a acestui acord, semnat de Părţile de mai jos, s-au convenit principiile administrării Contractului.» Nicăieri în cuprinsul Protocolului nu apare vreo menţiune legată de modificarea Contractului, ci numai înţelegeri între părţi privind modul cum se derulează contractul. Faptul că, în 2011, când s-a modificat contractul prin H.G. nr.943, s-au inclus unele înţelegeri stabilite prin Protocolul din 2009, arată că aceste înţelegeri au funcţionat corect timp de doi ani şi că s-a dorit, de ambele părţi, să fie stipulate şi în contract", a explicat Berceanu.
El a adăugat că o altă acuzaţie