În luna noiembrie, până la data de 4 decembrie 2013, s-au înregistrat 6 depăşiri ale valorii limită pentru indicatorul particule în suspensie PM10 (o depășire la stația TM1 și 5 depășiri la stația TM 5), conform datelor prezentate de Agenția pentru Protecţia Mediului Timiş.
Printre cauzele depistate pentru aceste depășiri s-au numărat șantierele, decopertările de asfalt, mai multe surse de emisii (cauzate de încălzirea în sezonul rece), traficul auto sau faptul că nu se mai spală carosabilul, deponee ilegale de deșeuri – în special din construcții. S-a decis ca instituțiile cu atribuții în domeniu să continue controalele și să aplice sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare persoanelor fizice și juridice, în vederea limitării depășirilor valorilor limită la PM10.
Se face monitorizarea deşeurilor
La Instituția Prefectului județul Timiș, a avut loc reuniunea Grupului pentru analiza modului de aplicare a Programului integrat de gestionare a calității aerului pentru aglomerarea Timișoara, comuna Remetea Mare şi Comuna Şag din județul Timiş, grup condus de către subprefectul Liliana Oneț. Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a început monitorizarea la nivelul județului Timiș a cantităților de intrări de deșeuri la deponeul de Ghizela, intrări care ar trebui să corespundă cu ieșirile de deșeuri de la nivelul localităților din județ. În acest mod s-ar putea monitoriza transportul și depozitarea deșeurilor în alte locații decât cele amenajate și mai ales a celor abandonate la marginea drumurilor, în șanțuri și pe alte terenuri virane. La nivelul localităților din județ, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a solicitat informații cu privire la contractele încheiate cu operatorii de salubritate, atât pentru colectarea deșeurilor menajere, cât și pentru deșeurile colectate selectiv. Aceste informații au fost ve