Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început lucrările de reabilitare a subsolului la Centrul de Transfuzie Sanguină

Publicat in Salajeanul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj se află în plin proces de reabilitare a subsolului, grav afectat de inundaţiile din acest an. Primăria a alocat, în luna octombrie, 130 de mii de lei în acest sens, însă lucrările merg destul de încet, potrivit dr. Angela Badea, directorul Centrului de Transfuzie.

Deşi suma pentru reabilitare a fost aprobată acum două luni, Angela Badea susţine că lucrările au început abia în urmă cu două săptămâni, însă cu toate astea ţine să mulţumească Primăriei Zalău. „Mulţumesc Primăriei pentru suport şi sper ca lucrările să poată continua şi în perioada următoare. Iniţial s-a stabilit că vom primi o sumă mai mare pentru reabilitare, însă la ultima discuţie pe care am avut-o cu domnul primar, mi s-a spus că mai sunt şi alte instituţii care au nevoie de finanţare şi s-a diminuat puţin finanţarea. Este în regulă, mă bucur că s-au început lucrările”, menţionează Angela Badea. Directorul speră ca lucrările să prindă spor, deoarece izolarea pe dinafară a centrului este vitală, având în vedere că în subsol se află frigiderele unde se ţine sângele de la donatori şi unde mediul trebuie să fie propice pentru desfăşurarea activităţii. Doctorul Angela Badea spune că dacă vremea se va înrăutăţi, muncitorii vor trece la reabilitarea spaţiilor interioare ale clădirii, mai exact la schimbarea canalizării şi la refacerea podelelor. Dorinţa Angelei Badea este ca lucrările să se finalizeze cât mai repede, deoarece proiectul este destul de amplu şi vizează întreaga clădire. „Eu nu sunt în domeniu şi nu mă pot pronunţa exact asupra ritmului de muncă al celor patru muncitori, însă fac o treabă bună, chiar dacă se lucrează mai încet”, subliniază doctorul Badea. Centrul de Transfuzie Sanguină alimentează cu sânge şi cu plasmă Spitalul de Urgenţă din Zalău şi Spitalul din Şimleu Silvaniei, iar la nevoie şi alte spitale din afara judeţului. Potrivit doctor

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum 2 ore
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

Casa din filmul „Home Alone” a fost vândută de Crăciun - FOTO

News.ro acum 2 ore
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today. Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la v

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum o ora
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 2 ore
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Constanţa: Elicea eolienei s-a prăbuşit în curtea căminului de bătrâni

Mediafax acum 3 ore
Elicea şi rotorul eolienei amplasate la zece metri de un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, s-a prăbuşit în curtea azilului, a anunţat ISU Constanţa. Anterior, cei 72 de vârstnici şi mai mulţi localnici din zonă fuseser

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 11 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°