Sărbătorile ar trebui să ne îndemne la acte de generozitate, gândindu-ne și la cei aflați în suferințe
Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Covasna a inițiat o campanie de donare de sânge prin care face apel către toţi locuitorii județului, dornici să ajute la salvarea unor vieți aflate în suferință, să se prezinte la sediul său din Sfântu Gheorghe, pentru a dona.
Și pentru că luna decembrie are o semnificație aparte, care aduce odată cu sărbătorile de iarnă și un plus de altruism printre noi toți, CTS lansează campania sub sloganul „Donăm sânge, dăruim viață!”.
Perioada următoare impune un stoc de sânge
Directoarea CTS, dr. Claudia Savu, ne-a declarat că tocmai pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, în care fiecare dintre noi are în plan să stea mai mult alături de cei dragi și mai puțin pe drumuri, se dorește asigurarea unui stoc pentru această perioadă a sărbătorilor.
„Vin sărbătorile, iar în tolba lui Moș Crăciun sunt o mulțime de cadouri. În prag de An Nou trebuie să fim mai buni, mai calzi, mai sinceri, mai darnici, mai sufletiști. Sângele nostru dăruit, indiferent sub ce formă, ajută și salvează o viață, un suflet lovit de boală! Prognoza meteo de asemenea nefiind una favorabilă, se impune asigurarea unor rezerve de sânge pe parcursul perioadei următoare. Și avem nevoie de sânge din toate grupele sanguine, în vederea asigurării asistenței medicale de specialitate în spitalele din județul nostru”, a explicat dr. Savu.
Aceasta a precizat că următoarea perioadă și condițiile specifice iernii – ninsoare, polei, zăpadă și temperaturi foarte scăzute, vor crește probabil numărul accidentelor rutiere, al celor survenite prin practicarea sporturilor de iarnă, precum și numărul căderilor pe gheață, ceea ce va duce la probleme precum fracturi și va atrage victime care vor necesita asistență medicală de specialitate, inclusiv