Pentru mulţi cercetători din domeniul medical, efectul placebo este unul dintre puţinele lucruri cu adevărat contrariante. Cum se poate ca o pastilă de zahăr inertă să aibă proprietăţi terapeutice? Pentru a putea răspunde la această întrebare, este necesar să se înţeleagă contextul administrării tratamentului medical – un cadru în care simbolurile şi ritualurile de sănătate se combină cu puternicele reacţii emoţionale care se produc atunci când pacienţii intră în contact cu vindecătorii. Nu trebuie trecută cu vederea importanţa încrederii, empatiei, speranţei, fricii, nerăbdării şi nesiguranţei care însoţesc acest contact. Recurgând la pastile de zahăr, injecţii cu ser fiziologic sau chiar intervenţii chirurgicale simulate, cercetarea placebo separă oferirea serviciilor de îngrijire de efectele directe ale medicamentelor sau procedurilor adevărate. Cercetări recente (Lancet, 2010) asupra efectului placebo au demonstrat că simpla întâlnire clinică – neînsoţită de administrarea de tratamente „adevărate“ – poate atenua durerea, îmbunătăţi calitatea somnului, alunga depresia şi ameliora simptomele unei mari varietăţi de afecţiuni, printre care sindromul colonului iritabil, astmul, boala Parkinson, afecţiunile cardiace şi migrenele. Tratamentele placebo acţionează, în primul rând, asupra autoevaluării pacientului. Nu pot reduce tumorile, însă îi pot ajuta pe pacienţi să simtă un grad redus de oboseală, greaţă, durere şi anxietate asociate cu cancerul şi cu tratamentul citostatic. Nu pot scădea nivelul colesterolului sau tensiunea arterială ridicată, însă pot modifica starea de spirit sau durerea suficient cât să genereze unele comportamente mai tonice, mai sănătoase. Tratamentele placebo se pot comporta la fel ca medicamentele; efectul placebo poate, de asemenea, spori eficacitatea medicamentelor. Cercetările (BMJ, 2008) arată că diversele componente ale