Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti adevărate cu descurcăreţi/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 decembrie 2013 ·

Zoltan Rostas, Antonio Momoc (coordonatori)

Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori

Editura Curtea veche

Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori este titlul celui de-al 10-lea volum din seria cărţilor de interviuri de istorie orală a căror publicare a început în 2006. Coordonate de profesorul Zoltan Rostas alături de foşti studenţi ajunşi cercetători recunoscuţi: regretatul Sorin Stoica, Antonio Momoc, Eliza Văcărescu, Florentina Ţone, aceste volume au impus o metodă, un stil şi chiar o şcoală. Într-un limbaj nepretenţios li se spune în mediul lor „gaşca gustiştilor lui Zoltán Rostás”. De această dată, împreună cu Antonio Momoc, profesorul Rostas a investigat o categorie socială afirmată în comunism şi un fenomen socio-economic cu efecte profunde în economia şi în societatea românească postrevoluţionară. Este vorba despre fenomenul economiei negre sau informale, despre capitalismul de dinainte de capitalism, despre efectele dramatice ale economiei de comandă şi strategiile de supravieţuire ale românilor. Altfel spus despre lipsa bunurilor de larg consum, absenţa produselor de primă necesitate, penuria de marfă din magazinele de încălţăminte sau îmbrăcăminte, sărăcia din rafturile magazinelor alimentare, care au condus la apariţia acestei pieţe subterane, a afacerilor şi schimburilor underground, a unei economii negre care nu se dezvolta atât de independent pe cât pare, de economia oficială. Asemenea tuturor temelor propuse cititorului de echipa profesorului Rostás nici această temă nu a fost frecventată în istoriografia dedicată comunismului, sau în cea economică. Remarcabil însă şi fascinant în acest volum, ca şi în cele precedente, este acest amestec inextricabil de spirit ştiinţific şi autenticitatea mărturiilor, bogăţia şi diversitatea romanescă a istoriilor de viaţă, care l-au făcut pe regretatul scriitor Sorin Stoica să exclame cu admi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Intervenţie a salvamontiştilor din Braşov, pentru salvarea a patru turişti străini, rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi/ A fost solicitat şi un elicopter SMURD, doi dintre turişti fiind coborâţi deja

News.ro acum 25 minute
Salvamontiştii din Braşov intervin, marţi după-amiază, pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor

Cine crede inteligența artificială că va câștiga președinția dintre George Simion și Nicușor Dan

Libertatea acum 2 ore
Inteligența artificială a ajuns să fie un instrument utilizat de milioane de oameni în toată lumea, iar majoritatea folosesc aceste tooluri pentru a afla mai multe informații despre anumite subiecte. În acest sens, oamenii au început să folosească A

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum o ora
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Gerard Depardieu, declarat vinovat de agresiune sexuală, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo din Franța

Libertatea acum 2 ore
Actorul francez Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe un platou de filmare în 2021, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo care au ajuns în fața magistraților din Franța.

Câștigătoarea marelui premiu la Loto 6 din 49 și-a ridicat premiul

Ziua Constanta acum o ora
Câștigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 11 mai a.c., în valoare de 10.046.415,60 (peste 1,96 milioane de euro), este o doamna din București, care are puțin peste 50 de ani. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, fericit

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum o ora
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Bolojan: Suntem într-o criză bugetară / România cheltuiește mai multe decât își permite și împrumută un miliard de euro săptămânal

HotNews acum 4 ore
România arată acum ca un organism slăbit de boală, vulnerabil la orice fel de virus, spune președintele interimar, Ilie Bolojan. Practic suntem într-o criză bugetară, întrucât România cheltuiește mai mult decât își poate permite și împrumută pentru

Elena Lasconi a anunțat pe cine votează în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. „Sunt multe de spus pro și contra”

Adevarul acum o ora
Elena Lasconi a anunţat public pe cine la vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale care va avea loc peste câteva zile.

Amenințare cu bombă pe Aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud! Traficul, suspendat

Ziua Constanta acum o ora
Traficul a fost suspendat marți pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă, a anunțat o purtătoare de cuvânt a societății de gestiune a aeroportului, informează AFP, citat de Agerpres.ro Cu puțin timp înainte de ora locală

Victor Ponta îl atacă pe Nicușor Dan: „Oare de ce ne crede pe toți tâmpiți?”

Gandul acum 37 minute
Victor Ponta a lansat marți un atac dur la adresa lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, pe pagina sa de Facebook. Fostul premier a postat o fotografie cu titlul unui articol de presă în care primarul Capitalei este citat

Vremea

București
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

7°/19°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

16°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

18°
mar.

3°/18°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°