Eliza a transformat cele două aruncări de la şapte metri pe care le-a executat
Naţionala României a oferit emoţii suporterilor la aruncările de la şapte metri şi în partida cu Ungaria. În meciul cu Germania, tricolorele au ratat şase din cele 10 aruncări, procentajul fiind sub 50 la sută. În disputa cu Ungaria, tricolorele au scos din nou aruncări pe bandă rulantă de la şapte metri, semn că jocul cu pivotul a funcţionat şi de această dată. Nici acum, fetele lui Tadici nu au băgat mingea în poartă de fiecare dată când au beneficiat de astfel de oportunităţi. Totuşi, procentajul a fost îmbunătăţit, au fost finalizate cu gol cinci din cele şapte aruncări. Au ratat Marin în prima repriză şi Neagu în a doua parte. După cele două ratări, Tadici a decis să trimită la şapte metri una din mezinele echipei, Eliza Buceschi, alegere care s-a dovedit a fi inspirată. Jucătoarea de la HCM Baia Mare a avut sânge rece şi a transformat în gol ambele şanse ivite.
Eliza, felicitări pentru această victorie. Care ar fi concluziile după joc?
A fost un meci foarte greu, având în vedere faptul că şi anul trecut ne-au învins şi poate că veneau cu un moral mai bun. Motivaţia noastră a fost peste toată echipa lor şi asta ne-a făcut să câştigăm acest meci.
Atmosfera, cum ai recepţionat-o?
Publicul a fost extraordinar, chiar dacă au fost mai mulţi maghiari decât români. Noi i-am simţit foarte aproape pe suporterii noştri şi le mulţumim mult.
Care a fost prima senzaţie când aţi intrat în sală şi aţi văzut tribune arhipline cu suporteri maghiari?
Este frumos să joci cu sala plină chiar dacă sunt suporterii echipei adverse, însă ne-am bucurat că au venit şi fanii români. În ultima parte a jocului i-am auzit doar pe ei, maghiarii au fost reduşi la tăcere.
Când aţi crezut că puteţi să câştigaţi?
Am simţit din minutul 1 că putem câştiga, însă