Pentru că avem atâta lucruri de sărbătorit în decembrie și pentru că zilele petrecute cu cei dragi în jurul mesei merită însoțite de băuturi speciale, iată o listă de recomandări
Decembrie este luna cumpărăturilor, a cadourilor. N-o lăsa să treacă fără să-ți faci cadou măcar o sticlă de vin bun, pe care să o savurezi pe îndelete la masa de Crăciun. Sau o licoare trecută de vârsta majoratului, care să te încălzească pe dinăuntru în scurtele, dar binecuvântatele episoade casnice, în care ai destulă liniște ca să poți rămâne singur cu gândurile tale. Iar băutura cu pricina, știi tu, are darul de a le colora.
Să începem cu vinul roșu. Recunoștință, Devotament, Respect. Valori pe care ar trebui să le prețuim mai mult și care sunt sinonime cu trei vinuri făcute de Domeniile Coroanei Segarcea. Trei vinuri roșii, ediții limitate din colecția Minima Moralia, care au primit câteva premii la competiții internaționale de prestigiu. Anima Pinot Noir este un vin care i-a adus, de asemenea, numeroase aplauze oenologului Aurelia Vișinescu de la Domeniile Săhăteni. Cu arome puternice de cireșe roșii, zmeură și tutun și buchet rotund și suplu.
Cuvee Uberland este unul dintre cele mai bune vinuri românești apărute în ultimii ani. Un cupaj de Merlot și Cabernet Sauvignon, vinificat după metoda folosită de italieni pentru Amarone. Note de cacao, vișine negre și coacăze. Un postgust dulceag, care acoperă fructozitatea intensă și tăria alcoolului din el. În fine, dacă tot am vorbit despre italieni, vă recomand un vin tipic italienesc, un soi extrem de popular în ultima vreme, ceva mai ieftin decât celebrele Brunello sau Barolo, însă în câteva cazuri, la fel de valoros. Motepulciano este un soi de struguri foarte special, a cărui origine a fost multă vreme nesigură. A fost deseori clasificat drept Sangiovese, însă astăzi se știe cu certitudine că ce