De cîţiva ani buni, m-am afundat şi înfundat în teme de cercetare fireşti şi utile pentru cunoaşterea unei societăţi – gîndeam eu şi gîndesc încă. Am ajuns aici prin lecturi destul de insistente şi de consistente de prin literaturile străine. Acolo, teme ca sexualitatea, prostituţia, amenajarea şi organizarea spaţiului public, igiena, familia sînt privite ca lucruri importante, capabile să releve teorii aplicabile societăţilor contemporane. De la Michel Foucault şi a sa Istorie a sexualităţii, şi pînă la Alain Corbin şi a sa analiză asupra Miasmelor, de la Bernard Capp şi a sa Cînd bîrfele se întîlnesc, pînă la Roger-Henri Guerrand şi minunata sa analiză despre Locurile comodităţii, de la David Nash şi a sa teorie asupra Culturii ruşinii, şi pînă la Thomas Brennen şi a sa cercetare pe Cîrciumi şi clasa muncitoare, temele au devenit analize esenţiale publicate de marile edituri ale lumii, precum Oxford, Cambridge, Gallimard sau Routledge. Pe la noi... ca pe la noi...

Cînd am început, în 1999, să studiez cam aceleaşi teme de cercetare, am fost privită cu suspiciune şi etichetată drept „fata cu zestrea“ şi chiar „fata aia cu sodomiţii“, mai ales de către generaţia mai veche, pentru care istoria politică şi evenimenţială constituia pilonul oricărei bune cercetări.

DE ACELASI AUTOR Violenţa împotriva femeilor – un fleac La masa bolnavului Cercetarea românească cu sacoşa de rafie Crema Carmen Sylva şi sluţenia doamnei R. Suspiciunea a rămas şi m-a urmărit din partea tuturor, de altminteri. Sexualitatea nu putea, nu poate fi decît o temă de cercetare „trivială“. O cercetare despre apariţia şi evoluţia „comodităţilor“ (adică a toaletelor, private şi publice) este cît se poate de „înjositoare“. La fel de lamentabile sînt şi subiectele: prostituţia ca fenomen social, miasme şi salubritate, prezenţa maidanezului în spaţiul public, copilul şi copilăria etc. Dup