"Bine aţi venit în viitor!", aşa şi-a început, miercuri, Csuzi Istvan discursul la inaugurarea Centrului de Cercetare Mecatronică a Siguranţei Transportului Public în Comun de Călători OTL, construit din bani europeni, fonduri de la Primăria Oradea şi fonduri OTL. La eveniment au participat şi viceprimarul Ovidiu Mureşan, profesorul Ioan Felea de la Universitatea din Oradea, şi Marius Moş, directorul DMPFI din cadrul Primăriei.
Investiţia, care se ridică la 18.079.425 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 7.047.683 lei, constă într-o hală dedicată reparaţiilor automatizate ale roţilor de tramvai, fără ca acestea să fie detaşate de garnitură. Hala Centrului de Mecatronică, întinsă pe 500 de metri pătraţi, este dotată cu un strung mobil, unic în ţară, în valoare de 1,3 milioane euro, cu ajutorul căruia se înlătură deformările roţilor.
"Bandajul roţilor trebuie să aibă o geometrie specială, care să se îmbine cu şina. Dacă este mai dur decât şina, aceasta din urmă se uzează mai repede. Prin nişte dispozitive laser, acest stung mobil măsoară geometria unei roţi şi dă mai multe variante posibile. Inginerul de sistem alege varianta optimă, iar printr-o simplă apăsare de buton, roţii i se dă geometria dorită", a spus directorul OTL Csuzi Istvan. De asemenea, printr-un alt utilaj, OTL poate efectua şi acţiunile de echilibrare a roţilor.
Până acum, aceste lucrări de reparaţii erau efectuate manual. "Avem un atelier de strungărie la depou, de pe vremea lui "Pazvante". Se luau roţile jos, tramvaiul era imobilizat 3-4 zile, iar acum durata se scurtează la câteva ore. În plus, prin metoda automatizată nu mai avem nevoie de unele accesorii, iar costurile de reparaţii scad. Cu alte cuvinte, am optimizat sistemul de mentenanţă", a mai precizat Csuzi.
În cadrul proiectului, OTL a mai achiziţionat şi un mic autolaborator electric care poate