Ieri, mulţi credeau că legea amnistiei este aruncată doar pentru a diminua vigilenţa mass-media asupra proiectului de lege a minelor, fără a înţelege de ce a picat în Senat, unde majoritatea părea a fi pentru, dar nu s-a atins pragul de 2/3, fiind lege organică. Comisia de industrii şi cea de administraţie publică din Camera Deputaţilor "au tras" puternic, luni noapte, să scoată un raport favorabil asupra proiectului legislativ, pe care l-au avizat într-o formă nouă, alta decât cea analizată la Senat, cu o majoritate zdrobitoare.
Victor Ponta a plecat liniştit la Johannesburg, după ce se întâlnise în două runde cu Crin Antonescu şi convenise la “trecerea” legii. Liberalii păreau mulţumiţi că şi-au impus punctul de vedere prin prevederile de transparenţă din lege, pe holuri parlamentarii păreau iritaţi de avalanşele de sms-uri primite, dar şi de faptul că nu li s-a dat proiectul spre lectură.
Mai mult, s-au dat bătălii dure pe legile amnistiei şi pe modificările Codului Penal. Pe la ora 14,00 şedinţe fulger la grupurile parlamentare. Spiritele erau deja încinse. Trecerea legii părea pentru mulţi un mizilic. Sediile partidelor erau deja ocupate la Cluj de protestatari, precum şi Avocatul poporului, instituţie care se putea pronunţa pe un proiect de lege pe care nu-l cunoaştea.
Când totul părea negociat şi pus la punct, maşinăria de vot a USL s-a gripat brusc: 160 de voturi pentru, 105 împotrivă şi 12 abţineri, insuficiente pentru a trece legea. Erau necesare 205 voturi.
În Camera Deputaţilor doar PSD şi PNL au 267 de parlamentari. Puţini au lipsit din sală. Şi atunci de ce nu a trecut legea?
Pentru că nu s-a vrut. Orice analist care cunoaşte viaţa parlamentară de 23 de ani încoace ştie că un partid ca PSD-ul, când e la putere şi vrea să treacă o lege, aduce în Cameră primul ministru, toţi miniştrii, parlamentarii din vacanţă, negociază la sânge
