În ultimele două zile, Parlamentul a demonstrat încă o dată de ce este puterea din stat în care populaţia are cea mai mică încredere. Cel mai direct mecanism democratic al românilor la nivelul centralizat al statului funcţionează ca o clică, ai cărei membri au un comportament politic explicabil prin doar două versiuni: prostie pură sau ticăloşie dură. De cele mai multe ori, acestea două se îmbină.

Ca într-un remake de acţiune după vara anului 2012, care ar trebui intitulat „Clanul parlamentarilor. Penalii mor greu”, majoritatea USL, în complicitate cu orbecăiala de om beat a opoziţiei, a dat naştere unei zi de foc pentru buna funcţionare a statului român. Într-un buchet de râme legislative groase, care a aruncat presa şi publicul curios în toate părţile, ca pe nişte guvizi hămesiţi – legea minelor, legea lobby-ului, legea amnistierii şi graţierii pedepselor de până la 6, respectiv 7 ani, a fost ascuns cârligul. Unul mare şi făurit la adăpostul nopţii, în secret: modificarea Codului Penal în favoarea parlamentarilor, care au vrut să devină stat în stat, imuni în faţa anchetelor de corupţie.

Nimic din buchetul de râme nu a ieşit cum au vrut liderii politici, cel puţin la nivel declarativ. Paravanul pentru legea cu dedicaţie la Roşia Montană a picat prin neprezentare suficientă la vot, lobby-ul a fost retrimis la comisii, ziua uşilor deschise la puşcării a fost amânată şi ea. Doar marele cârlig s-a votat frumos şi ordonat. Cum aşa?

Varianta Ponta ar vrea să te facă să crezi că, plecat la Johannesburg, să-l îngroape pe Mandela şi să-şi facă poză dând mâna cu Obama, au început să-i joace şoarecii pe masă la Bucureşti. Plus că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase, în toată această putoare care a scos din nou din case, pentru a doua oară într-un an şi jumătate, pe ambasadorii marilor puteri. Ticăloşie sau prostie, din partea unui lider d