Lecţii de manipulare au oferit politicienii şi analiştii în ultimele zile, pe tema proiectului de lege privind amnistia şi graţierea. Atât de puţine informaţii, dar atât de multe păreri, încât s-a ales praful de un subiect care ar trebui tratat la rece, cu analiza cauzelor şi a efectelor.
Înţeleg că penitenciarele sunt supra-aglomerate, că sunt ocupate cu 20% peste capacitate, ceea ce atrage sancţionarea statului român la CEDO. Din toate informaţiile de presă, am reuşit să aflu doar că sunt 12.000 de deţinuţi peste capacitatea penitenciarelor. Dacă scopul legii este de a elibera 12.000 de deţinuţi, problema nu este atât de complicată şi nici condamnabilă. Iniţiatorul ar fi trebuit să facă rost de nişte statistici, să afle cum ajunge la această cifră. Dacă îi eliberează pe cei cu pedepse de până în doi ani, scapă 5.000, dacă se merge până la trei ani, se ajunge la 10.000? Asta voiam să aud de la iniţiatorii proiectului de lege, care sunt motivele, criteriile, avantajele, dezavantajele. Câte sancţiuni a luat România la CEDO? Multe, nu e un răspuns. Câte? Câte mai riscă? Despre ce sume este vorba?
Unii politicieni au încercat să spună că întreţinerea unui deţinut costă 2.400 de lei pe lună, iar la zeci de mii de deţinuţi, statul suportă vreo 18 milioane de euro pe lună. Ei bine, cât se economiseşte prin eliberarea a x deţinuţi? Pentru că o parte din costuri sunt fixe, de administrare a penitenciarelor, şi doar o parte s-ar reduce, cea privind hrana în principal. Şi aici, iniţiatorii ar trebui să vină cu calcule, pe care oamenii le-ar înţelege dacă ar avea acces la informaţie.Pe de altă parte, manipularea celor care atacă proiectul de lege este şi mai grosolană. Că legea este gândită să fie şi în favoarea unor politicieni cu condamnări, nu am nicio îndoială. Dar, să titrezi două zile, cum a făcut B1 Tv, pe ecran „Ospăţ regesc în puşcării”, ţine de prostie.
