Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Nicolae Vasilescu, condamnat definitiv

Publicat in Radical de Dolj, joi 12 decembrie 2013 ·

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Un complet de cinci judecători a admis recursul DNA şi anulat o decizie de achitare a deputatului Nicolae Vasilescu, dată pe 2 iulie 2013 de un complet de trei judecători, tot de la instanţa supremă.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi şi complicii parlamentarului, respectiv Eugeniu Mija – 2 ani şi 6 luni închisoare, Realini Lupşa – 2 ani şi 6 luni închisoare, ambii pentru trafic de influenţă.

Nicolae Vasilescu a fost trimis în judecată în martie 2012, pe când era şeful Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, având statut de înalt funcţionar public, fiind acuzat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în noiembrie 2011, Mija, Lupşa şi Nicolae Vasilescu au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 lei, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. Integral pe AGERPRES Deputatul PSD Nicolae Vasilescu a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Un complet de cinci judecători a admis recursul DNA şi anulat o decizie de achitare a deputatului Nicolae Vasilescu, dată pe 2 iulie 2013 de un complet de trei judecători, tot de la instanţa supremă.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi şi complicii parlamentarului, respectiv Eugeniu Mija – 2 ani şi 6 luni închisoare, Realini Lupşa – 2 ani şi 6 luni închisoare, ambii pentru trafic de influenţă.

Nicolae Vasilescu a fost trimis în judecată în martie 2012, pe

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Uniunea Europeană acuză Rusia că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova şi că folosește gazul „ca armă”

Ziare.com acum 2 ore
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara, 7 ianuarie, Rusia că utilizează gazul ca armă şi că duce un război hibrid în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de

FR Gimnastică: Ana Maria Bărbosu a fost admisă la Universitatea Stanford. Şi Lilia Cosman îşi va continua studiile în SUA

News.ro acum 2 ore
Federaţia Română de gimnastică a anunţat, miercuri, că sportivele Ana Maria Bărbosu şi Lilia Cosman îşi vor continua studiile în SUA. Bărbosu a fost admisă la Stanford University, iar Lilia Cosman la Michigan State University. Corina Moroşan, direct

Este oficial! România scapă de vizele pentru SUA peste două zile. Anunțul făcut de ambasada de la Washington

Ziare.com acum o ora
România scapă oficial de vizele pentru SUA peste două zile. Mai precis, pe 10 ianuarie, când vor fi semnate actele oficiale de către oficiali români și americani. Anunțul a fost făcut de ambasada României la Washington. Secretarul pentru Securitate

Şedinţă a coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale şi candidatul comun

Mediafax acum 5 ore
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Discuţiile vor viza calendarul alegerilor prezidenţiale, candidatul comun al alianţei şi bugetul de stat pe anul 2025.

O nouă minivacanță de trei zile pentru milioane de angajați din România, în luna ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Anul 2025 se anunță a fi unul bogat în zile libere pentru români, oferind numeroase ocazii de a ne bucura de timp alături de cei dragi și de a ne relaxa. Anul a început cu două minivacanțe, de Anul Nou și apoi de Bobotează și Sfântul Ion De asemenea

Un deces şi 87 de cazuri noi de Covid, în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
Conform instituţiei, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, au fost înregistrate 87 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 44,9% faţă de săptămâna precedentă. 24 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor p

Protest al polițiștilor în fața sediului IPJ Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 08.01.2025, începând cu ora 12.00, polițiștii constănțeni organizează o acțiune de protest ce se desfășoară în fața sediului IPJ Constanța. Potrivit președintelui filialei Sidepol Constanța, Paraschiv Florin, polițiștii își vor exprima ne

Alertă la Los Angeles! Un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux! zeci de mii de persoane, evacuate

Ziua Constanta acum 2 ore
Este alertă în Los Angeles după ce un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux, pe coasta de vest a oraşului. Conform Antena3CNN.ro, peste 30.000 de oameni sunt evacuaţi, iar focul a cuprins o suprafaţă de peste 485 de hectare. P

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, face o vizită în România miercuri şi joi

Mediafax acum o ora
„Înainte de prezentarea oficială a Pactului Comisiei Europene pentru o industrie curată şi la câteva săptămâni de la lansarea dialogului strategic privind industria auto, această vizită marchează cea de a patra etapă a turneului realizat de vicepreş

Vremea

București
acum

13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

11°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/5°