„Bă Tony, ăsta chiar seamănă cu Mickey Mouse!”

De o vreme încoace am impresia că motivația principală pentru care Victor Ponta a intrat în politică sunt fotografiile de la reuniunile internaționale. Până la urmă, poze cu alde Dragnea sau Antonescu aș putea să-mi fac și eu, dacă realmente mi-aș dori așa ceva. Un selfie cu Obama, însă, e mai greu de obținut.

O să mi se reproșeze că-i trec cu vederea premierului plagiatul, gogoșile zilnice și iubirea-i evidentă pentru modelul de lidărșip Adrian Năstase. Nu i le ignor, dar cred că, pentru Ponta, toate acestea sunt doar mijloace către un scop mai mare și mai important. E capabil să suporte înjurături, să se prosterneze în fața baronilor locali sau să apară ore-ntregi la Gâdea, doar ca să poată să se ducă la întâlniri importante cu liderii altor țări. Victor Ponta e cel mai fericit la Consiliul Europei, când poate să-și frece umerii de Angela Merkel sau când poate să prefacă că David Cameron i-a făcut chiar lui cu mâna.

O să mi se reproșeze, iar, că ar fi putut ajunge în poziția aia și dacă ar fi guvernat eficent țara, dacă și-ar fi respectat promisiunile, etc. Vedeți, dragi, cititori aici apare o mică problemă. Ca să guvernezi un stat, chiar și unul mic și amărât ca al nostru, trebuie să ai un dram de competență. Trebuie să înțelegi niște complexități legate de cum naiba organizezi 19 milioane de oameni încât să trăiască pe cât se poate mai bine împreună. Trebuie să ai o viziune, chiar să-ți petreci timpul activ gândindu-te la taxele de tăiat sau de implementat și alte aspecte similare. Trebuie, pe scurt, să muncești. Iar domnului prim-ministru îi e lene. Cel puțin la fel de multă lene ca-n cazul domnului președinte al Senatului.

E mult mai simplu să te dai om politic de anvergură, dar să-i lași pe Dragnea și Fenechiu să-ți organizeze alegerile, pe Antene și Ghiță să-ți promoveze mesajul și pe dezastre