Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, este de părere că reacția ambasadelor este greșită, în timp ce șeful PNL, Crin Antonescu recunoaște că ambasadele de la București au dreptate.
Mirel Palada, prezent într-o emisiune a postului Digi24, a spus că este „un subiect inflamat în România până peste poate”, și că modificarea vizează o armonizare cu legile europene, iar România are oricum o legislație anticorupție invidiată și de democrații consacrate, precum Franța.
„M-am gândit dacă nu cumva felul în care ambasadele occidentale sunt informate să fi făcut în așa fel încât dânșii să fi ignorat această acoperire legislativă ce ține atât de domeniul penal, cât și de cel civil. (…) Nimeni nu vine să retragă din acest cod penal o atribuție legislativă, așa cum de manieră alarmistă încearcă să se propage. Poate cei din ambasade au aplecat urechea la acest discurs fără să știe de aceste detalii legislative”, a declarat, Mirel Palada.
Contrazicând cele spuse de purtătorul de cuvânt al premierului Victor Ponta, liderul PNL Crin Antonescu a delcarat că poziția exprimată de unele ambasade vizavi de modificările aduse Codului Penal este corectă și de luat în seamă. “Din păcate astăzi au motive să-şi exprime îngrijorarea”, a mai spus Antonescu.
“Pe fond, atâta vreme cât există dubii asupra modificărilor făcute la Codul penal, aceste declaraţii sunt corecte şi sunt luate în seamă”.
Antonescu a solicitat, joi, rediscutarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul penal şi a propus respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei “superimunităţi” a parlamentarilor.
Mai multe ambasade străine la București și-au exprimat în cursul zilei de miercuri nemulțumirea sau îngrijorarea față de modificările aduse de parlamentarii USL Codului Penal, modificări care îi scot pe aceștia de sub incidența prevederilor referitoare la f