În Republica Moldova nu au existat niciodată campanii reale de informare cu privire la adevărul istoric şi la avantajele reale pe care unirea cu România le va aduce fiecărui cetăţean în parte. Cu o presă pro-rusă foarte puternică şi cu o succesiune de guvernări comuniste, societatea civilă a fost foarte puternic afectată de propaganda anti-românească. Alternanţa politică din România cu rotirea periodică a cadrelor aflate în fruntea diverselor instituţii care se ocupă de românii din afara graniţelor, a dus la inexistenţa unor politici clare cu privire la identitatea naţională a românilor. Fiecare venire şi plecare aduce oameni fără experienţă care atunci când au înţeles mecanismul de lucru trebuie să plece deoarece guvernarea s-a schimbat. A devenit evident pentru cei din societatea civilă care se ocupă de românii de pretutindeni, că doar din această parte poate veni o politică coerentă şi constantă, neafectată de interese politice (adică din societatea civilă). Aşa a luat naştere şi Acţiunea 2012, care şi-a propus promovarea mesajului unirii pe cele două maluri ale Prutului. Acţiunile de informare susţinute au dovedit că o politică constantă şi cu oameni care acumulează experienţă poate genera efecte pozitive considerabile. Dacă statul alege să şi conlucreze cu pârghiile sale, cu atât efectul este mai mare. S-a discutat despre Unire în ultimii 2 ani cât nu s-a discutat în ultimii 20 de ani. Un gol informaţional a fost umplut şi s-a ajuns la situaţia în care 3 din 4 români vor unirea şi 1 din 4 crede că acest lucru se va întâmpla. Asta s-a întâmplat în România. În Republica Moldova campaniile de informare au început cu un decalaj de câţiva ani datorită faptului că până în 2009 accesul a fost blocat de către comuniştii pro-ruşi aflaţi la putere. Acolo informaţia a venit dintr-un singur sens, adică dinspre Moscova. În 2009 nici nu se putea vorbi de Unire dincolo de Pru