Inaugurarea spaţiului renovat al Centrului Comunitar Ghencea, care se află în incinta Bisericii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril – Ghencea, a prilejuit întâlnirea cu mai multe personalităţi care au ajutat efectiv la refacerea acestui centru. Asociaţia Sf. Arhidiacon Ştefan, care se ocupă de aproape zece ani de persoanele defavorizate din sectorul 6, a fost reprezentată de preşedintele ei, preotul Ştefan Stanciu.
De aproape zece ani, Asociaţia Arhidiacon Sf. Ştefan, care este condusă de preotul Ştefan Stanciu, ajută atât bătrânii aflaţi în nevoie de pe raza sectorului 6, cât şi copiii care fac parte din familii cu posibilităţi reduse. Pe lângă masa zilnică de care beneficiază, copiii sunt incluşi într-un program ce prevede sprijinirea acestora în procesul de învăţământ. Nu mai puţin de 40 de copii confruntaţi cu probleme sociale şi economice grave frecventează Centrul Comunitar Ghencea, acest loc fiind o şansă pentru menţinerea şi integrarea lor în comunitate. Asociaţia Arhidiacon Sf. Ştefan este sprijinită în acest proiect de companiile 3M şi United Way, ai căror reprezentanţi au fost prezenţi la inaugurarea spaţiului renovat al Centrului Comunitar Ghencea.
Educaţia, o prioritate pentru United Way
Vicepreşedintele United Way România, Marian Dinu, a subliniat importanţa educaţiei în viitorul copiilor care frecventează Centrul Comunitar Ghencea. "Ceea ce face fundaţia Sf Arhidiacon Ştefan se potriveşte foarte mult cu prioritatea pe care United Way a decis să o acorde educaţiei, ea fiind un lucru foarte important pentru a asigura viitorul comunităţii. Dacă aceşti copii defavorizaţi au şansa să rămână în şcoală şi să înveţe, acesta este un lucru care face un bine enorm comunităţii pe termen lung. Din acest motiv, sunt convins că vom continua să fim alături de activitatea fundaţiei", a spus