Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, că înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu la şefia LPF şi retragerea lui Mircea Sandu din funcţia de preşedinte al FRF reprezintă "o schimbare absolut necesară", deoarece "nu poate cineva să stea 20 de ani într-un post de conducere".
"O schimbare era absolut necesară (n.r. - la LPF). Nu poate să stea cineva într-un post de conducere 20 şi ceva de ani. Din câte înţeleg, la FRF Mircea Sandu rămâne preşedinte onorific, deci va fi solicitat permanent şi cuvântul lui va însemna ceva. Din câte ştiu eu, Gino Iorgulescu are şi el experienţă de conducător de club, de jucător, deci nu văd cum nu ar putea să reuşească. Dar depinde nu doar de ei doi, de Gino şi de cine va fi preşedintele federaţiei, ci va de depinde foarte mult de oamenii care îi înconjoară", a spus Lucescu, la întoarcerea de la Doneţk.
La alegerile organizate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie, fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, învingându-l pe Dumitru Dragomir cu 11 voturi la 7.
Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei. La alegerile care vor fi organizate în 2014 şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. În afară de aceştia, numele altor oameni de fotbal, Adrian Porumboiu, Gheorghe Chivorchian şi Anghel Iordănescu, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF.
Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, că înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu la şefia LPF şi retragerea lui Mircea Sandu din funcţia de preşedinte al FRF reprezintă "