Bate cuie in talpa de peste 40 de ani. Alta ar fi fost soarta mesterului Ioan Rosu, daca ar fi reusit la Liceul Economic, unde a dat examen, dupa terminarea gimnaziului din satul natal, Prajesti.
Avea 14 ani, familie cu multi copii, parintii l-au indrumat catre industria de mobila, insa nu i-a placut. Vara, in vacante, mergea cu oile, iar cu banii câstigati isi cumpara haine, un treining, un pluover, dar si incalatari, care se rupeau de atâta purtat. Le incaltau prin rotatie si ceilalti frati.
Mai mesterea la ele: cizmar ai sa te faci, glumeau vecinii si prietenii. A ales Cooperativa Progresul, unde se “fabricau” cizmari. Un an a facut ucenicie pe lânga mesterul Petre Gheorghiu, apreciat si respectat pentru exigenta si profesionalismul lui: meseria asta e data dracului, ori o faci cu migala, cu rabdare, sa fie pantofii ca noi, sa vina clientul si a doua oara, ori te duci, din nou, la oi, ii zicea mesterul.
In 1972 a semnat prima rubrica in Cartea de Munca. Peste 20 de ani a lucrat neintrerupt la cooperativa Progresul. Au fost ani frumosi, munca ca la balamuc, mii de perechi de incaltaminte i-au trecut prin mâna, milioane de cuie a batut pe calapod, mii de metri de ata de cismarie a cusut, sute de metri patrati de material pentru talpi, pingele si tocuri a croit, lipit batut sau cusut pentru bacauani.
“Mi-a placut meseria, mereu imi aduc aminte de mesterul meu si ii multumesc ca mi-a pus in mâna o bucata de pâine. Am lucrat in mai multe sectii din oras, mi-am facut clienti, prieteni, care ma cauta si acum dupa atâtia ani. Asta este multumirea unui mester: sa-l salute oamenii pe strada si sa-i deschida usa când ii intra apa in pantofi. La rândul meu, am calificat si eu destui tineri, i-am facut mesteri, mesteri buni, nu cârpaci, ca mai sunt si din astia ”
Ioan Rosu
La cooperativa a facut de toate, inclusiv incaltaminte de coman
