Liderul militar al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, va fi obligat de Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, fost președinte al Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina.
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a hotârât că fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, va fi obligat să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, fost președinte al Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina. Citația de a compărea la proces a fost emisă la solicitarea acestuia din urmă.
Karadzici, care este acuzat de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, dorește ca Mladici, confruntat cu aceleași acuzații într-un proces separat, să depună mărturie în favoarea sa. Conform textului deciziei, Mladici ar urma să depună mărturie că nu au convenit sau planificat expulzarea croaților sau a musulmanilor din zonele aflate sub control sârb.
Mladici nu a dorit să depună mărturie și a invocat starea de sănătate și timpul pe care trebuie să îl acorde propriului proces. Judecătorii au respins argumentele sale. Ei consideră că Mladici este „singurul care poate oferi informaţii pe care le-a transmis sau nu acuzării în legătură cu numeroase evenimente de care este acuzat”.
Conform Mediafax, Karadzici (68 de ani) şi Mladici (71 de ani) sunt acuzaţi că au orchestrat epurarea etnică din Bosnia din timpul unui război soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate în perioada 1992-1995. Printre altele, ei sunt acuzați de organizarea masacrului de la Srebrenița, în timpul căruia forțele sârbe au ucis 8.000 de bărbați și băieți musulmani.
Karadzici a fost arestat în iulie 2008, iar Mladici în mai 2011.
Liderul militar al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, va fi obligat de Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie să depună mărturie în procesul l