Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele au împrumutat mai mult, dar la dobândă în creştere

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 decembrie 2013 ·

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 440 mil. lei (circa 100 mil. euro) prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa reziduală de doi ani, suma atrasă de la bănci fiind cu 50% peste valoarea prospectului de emisiune. Statul a luat mai mulţi bani decât planificase iniţial, deşi randamentul plătit a fost de 3,6% pe an, peste nivelul de la ultima licitaţie cu scadenţă similară.

La jumătatea lunii trecute, a vândut titluri de stat cu scadenţa peste doi ani la un randament de sub 3,5% pe an. Ace­laşi nivel al randamentului fusese consemnat şi la o licitaţie din luna octombrie. Analiş­tii se aşteptau înainte de licitaţie la un randament în jurul nivelului de 3,6% pe an. „Acest nivel ar fi în apropierea cotaţiei inferioare din piaţa secundară, similar cu rezultatele licitaţiilor din septembrie pentru titluri de stat pe termene scurte. Suma relativ redusă ar trebui să conducă la un randament mai scăzut“, se arată într-o notă a analiştilor de la ING Bank.

Randamentul obligaţiunilor cu scadenţa în octombrie 2015, emise iniţial în luna octombrie 2012 şi redeschise de şase ori ulterior, este totuşi mult sub nivelul de la precedenta licitaţie cu titluri din această emisiune.

Licitaţia precedentă a avut loc în martie şi atunci randamentul a fost de 5,7% pe an. Trezoreria a împrumutat în total 7 miliarde de lei prin această emisiune de titluri.

La licitaţia de ieri, Finanţele au primit cereri pentru titluri în valoare de 1,25 miliarde de lei, de patru ori peste suma pe care in­tenţionau să o împrumute. Aceasta este a patra licitaţie organizată în luna decembrie, când statul şi-a propus să împrumute în total 4 miliarde de lei, respectiv cu o jumătate de miliard de lei sub nivelul din noiembrie.

Trezoreria a împrumutat deja 2,2 miliarde de lei în cele patru licitaţii din luna decembrie, în timp ce volumul total al titlurilor de stat în lei vâ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°