Răspunderea unităţilor sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale Obligaţia de securitate faţă de pacienţi derivă din art. 1 din Directiva nr. 85-374 CEE, conform căreia „produsele şi serviciile, în condiţii normale de utilizare sau în alte condiţii rezonabil previzibile pentru un profesionist, trebuie să prezinte securitatea la care poate în mod legitim să se aştepte oricine şi să nu aducă atingere sănătăţii persoanelor“, a fost transpusă în legislaţia română prin texte din OG nr. 21/1992, Legea nr. 240/2004 privitoare la răspunderea producătorului pentru pagubele generate de produsele cu defecte, art. 36 din Legea nr. 296/2004, Codul consumatorului – unde se prevede că: “(1) Orice operator economic este obligat să introducă pe piaţă numai produse sigure pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor. (2) Orice comerciant trebuie să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi să informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea şi/sau consumul acestora.“ –, Legea nr. 245/2004, Legea nr. 95/2006. Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, în art. 2 lit. b), defineşte „produsul sigur“ – orice produs care, în condiţii normale sau rezonabil previzibile de utilizare, inclusiv de durată şi, după caz, de punere în funcţiune, de instalare şi de necesităţi de întreţinere, nu prezintă niciun risc sau numai riscuri minime compatibile cu utilizarea produsului şi considerate ca acceptabile şi corespunzătoare unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi securităţii consumatorilor, luându-se în considerare în special: caracteristicile produsului, în principal compoziţia, ambalarea, condiţiile de asamblare şi, după caz, de montaj şi de întreţinere; efectul asupra altor produse, în cazul în care utilizarea lui împreună cu alte produse poate fi în mod rezonabil previzibilă; prezentarea produsul