Tinerii de la cursurile profesionale din cadrul Liceului Tehnologic din Valea Ursului au organizat joi, 12 decembrie, o acţiune caritabilă.
“Elevii de la profilul industrie uşoară şi-au exprimat dorinţa de a iniţia o acţiune umanitară în localitate. Acţiunea lor a constat în donarea unor articole realizate de ei în cadrul atelierului liceului, în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru a face o bucurie localnicilor”, a precizat profesoara Iuliana Spătariu, directorul Liceului Tehnologic din Valea Ursului.
Intenţia elevilor s-a transformat într-un proiect intitulat “Învaţă să dăruieşti”. Elevii au făcut pachete cu articolele trudite în atelier, de la lenjerie de pat şi şorţuri la fulare, apoi s-au costumat în Moş Crăciun şi s-au postat în faţa Primăriei Valea Ursului. Localnicii care au intrat în primărie cu diverse probleme au avut surpriza să primească la ieşire, de la Moş Crăciun, o surpriză. “În fiecare an, ne bucurăm de atenţia multor parteneri ai liceului care vin în comună cu dulciuri, jucării şi articole de îmbrăcăminte pentru elevii noştri. Ne-am gândit că putem face şi noi un gest pentru cei care au nevoie”, a spus directorul Liceul Tehnologic din Valea Ursului.
Surpriza a adus bucurie atât elevilor, care au promis că vor repeta acţiunea şi cu alte ocazii, cât şi localnicilor norocoşi.
Tinerii de la cursurile profesionale din cadrul Liceului Tehnologic din Valea Ursului au organizat joi, 12 decembrie, o acţiune caritabilă.
“Elevii de la profilul industrie uşoară şi-au exprimat dorinţa de a iniţia o acţiune umanitară în localitate. Acţiunea lor a constat în donarea unor articole realizate de ei în cadrul atelierului liceului, în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru a face o bucurie localnicilor”, a precizat profesoara Iuliana Spătariu, directorul Liceului Tehnologic din Valea Ursului.
Intenţia elevilor s-a transformat într-un