Radu Ouatu, omul de afaceri care controlează unul dintre cei mai mari constructori cu capital românesc, Apolodor Com Impex, spune că piaţa construcţiilor, în ansamblu, a fost „mai slabă“ anul acesta comparativ cu 2012, existând însă o uşoară revenire la sfârşit de an datorită investiţiilor private.
Apolodor este compania care a demolat în ultimii ani câteva furnale ale combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.
„Dintre cauze (care au declanşat o contracţie a pieţei construcţiilor anul acesta – n.red.) pot enumera neînceperea unor noi sectoare de autostrăzi, ca investiţii publice, dar şi amânarea mai multor proiecte private în domeniul energiei verzi (eoliene). Demararea unor proiecte comerciale private a mai animat piaţa construcţiilor“, afirmă Ouatu.
Apolodor s-a afirmat pe piaţă cu activităţile de demolare de diverse construcţii, însă ulterior a intrat şi în domeniul construcţiilor noi. Compania a participat de-a lungul timpului la unele dintre cele mai importante proiecte de demolare de fabrici dezafectate sau clădiri aflate în stare de degradare din Bucureşti sau din ţară. Continuarea pe ZFCorporate
Radu Ouatu, omul de afaceri care controlează unul dintre cei mai mari constructori cu capital românesc, Apolodor Com Impex, spune că piaţa construcţiilor, în ansamblu, a fost „mai slabă“ anul acesta comparativ cu 2012, existând însă o uşoară revenire la sfârşit de an datorită investiţiilor private.
Apolodor este compania care a demolat în ultimii ani câteva furnale ale combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.
„Dintre cauze (care au declanşat o contracţie a pieţei construcţiilor anul acesta – n.red.) pot enumera neînceperea unor noi sectoare de autostrăzi, ca investiţii publice, dar şi amânarea mai multor proiecte private în domeniul energiei verzi (eoliene). Demararea unor proiecte comerc