Am citit, nu demult, în „Viaţa Medicală“ un incitant articol în care psihologii sunt chemaţi la o şi mai mare implicare în acţiunile umane de salvare din dezastrele care afectează fizic şi psihic viaţa şi sănătatea oamenilor. Recent, am participat la o reuşită reuniune ştiinţifică organizată de Societatea de Salvare din Bucureşti şi Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, eveniment naţional care a avut ca temă: „Salvăm vieţi muncind împreună. Fiecare secundă contează“. Şi acolo a fost justificată chemarea la acţiuni în comun în domeniul asistenţei medicale de urgenţă a tuturor celor potenţial competenţi, inclusiv a psihologilor. Toate acestea m-au determinat să exprim un anumit punct de vedere într-unul din multele domenii ale psihologiei generale şi aplicate: psihologia urgenţei. Reacţiile maselor în caz de dezastru Percepţia asupra unui pericol iminent sau a unui dezastru este esenţială, întrucât precede şi, de cele mai multe ori, poate prezice comportamentul individual, dar şi pe cel al maselor. Au fost efectuate numeroase studii de psihologie socială în încercarea de a determina tiparele reacţiilor şi comportamentului oamenilor în astfel de cazuri, pentru a putea elabora un plan de intervenţie cât mai eficient. Despre reacţiile maselor în caz de dezastru au fost create o serie de mituri, susţinute de mass-media: Panică exagerată – în realitate, observaţiile făcute în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 precum şi studiile efectuate în urma altor dezastre de mare amploare demonstrează un răspuns organizat al victimelor şi eforturi de salvare din partea populaţiei; Haos şi dezordine – deşi probabil legat de mitul anterior, un alt dezastru, marele incendiu din Laguna Beach (1993) dovedeşte contrariul: oamenii sunt uniţi în eforturile de salvare, raţionali, organizaţi şi concentraţi asupra priorităţilor; Comportament antisocial