Cel mai important eveniment medical al anului 2013 a avut loc miercuri, 11 decembrie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, în colaborare cu dr. Cristian Dină, dr. Bogdan Mut si dr.Milovan Slovenski, medici Cardiolife, au inaugurat Secţia de Cardiologie Intervenţională, una dintre cele mai ambiţioase realizări din sistemul sanitar arădean. Noua secţie reprezintă un pas important în atingerea unui obiectiv strategic de sănătate publică: reducerea mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare în judeţul Arad.
„Azi inaugurăm al treilea centru Cardiolife şi suntem onoraţi de şansa pe care conducerea Consiliului Judetean Arad şi a Spitalului Judeţean Arad ne-a oferit-o. Şansa de a lucra împreună cu echipa de cardiologi din acest spital şi de a servi pe cât de bine putem populaţia arădeană ce suferă de boli cardiovasculare. E o mare provocare pentru noi şi, credeţi-ne, ne vom strădui să îi facem faţă într-un mod care să conteze pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor noştri, iar pe noi să ne onoreze”, a declarat dr. Cristian Dină, medic primar cardiolog.
Prezenţa acestui centru de intervenţii cardiovasculare va permite cardiologilor arădeni abordarea terapeu- tică în condiţii de maximă eficienţă şi siguranţă a bolilor ce produc peste 60% din decesele şi îmbolnăvirile populaţiei adulte, bolile cardiovasculare. Pentru îndeplinirea acestor obiective, Cardiolife pune la dispoziţia Spitalului Judeţean Arad şi a pacienţilor din judeţul Arad un compartiment excelent dotat şi o echipă recunoscută la nivel naţional.
Angiograful Inova IGS 520 este un aparat de ultimă generaţie, primul din această serie care se instalează în România. Este produs de compania americană General Electric. Oferă o imagine de o calitate exceptională obţinută cu o expunere minimă la radiaţie şi este deosebit de pri