Pe 26 decembrie Grigore Leşe invită publicul român să petreacă a doua zi de Crăciun la Ateneul Român, ascultând o selecţie specială de colinde şi cântece de sărbătoare într-o interpretare emoţionantă.
Grigore Leşe aduce căldura sărbătorilor de Crăciun pe scena Ateneului Român, în cadrul unui concert inedit ce va bucura sufletele spectatorilor cu o serie de cântece deosebite: colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de peţit, de dragoste, familiale, satirice, de război şi prizonierat, cosmogonice, precum şi cântece de stea ce vestesc Naşterea Mântuitorului.
Propuse spre a deveni Patrimoniu Mondial UNESCO, aceste ritmuri şi texte străvechi, unele misterioase, altele mito-religioase, cu teme biblice, vor fi dezlegate de cel mai tulburător glas al muzicii tradiţionale de la noi, Grigore Leşe, care va fi acompaniat de o ceată de colindători venită din Ţara Loviştei. Alături de ei, invitat special în acest spectacol va fi şi muzicianul Marcel Octav Costea, care îl va acompania la orgă pe Grigore Leşe în interpretarea unor imnuri închinate Fecioarei Maria.
Artistul promite publicului său un recital de mare excepţie şi rafinament, pornind de la interferenţe sonore autohtone străvechi. Spectacolul se va desfăşura pe 26 decembrie, la Ateneul Roman, iar biletele se pot achiziţiona de pe www.myticket.ro, precum şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi casa de bilete a Salii Palatului, la mai multe categorii de preţ: 65, 85, 100, 135, 175 şi 250 de lei.
Pe 26 decembrie Grigore Leşe invită publicul român să petreacă a doua zi de Crăciun la Ateneul Român, ascultând o selecţie specială de colinde şi cântece de sărbătoare într-o interpretare emoţionantă.
Grigore Leşe aduce căldura sărbătorilor de Crăciun pe scena Ateneului Român, în cadrul unui concert inedit