Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a avertizat, într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Pavel Lebedev, în legătură cu pericolul trimiterii armatei pentru reprimarea manifestanţilor proeuropeni din Ucraina care protestează contra guvernului şi preşedintelui Viktor Ianukovici. Protestatarii de la Kiev, miercuri seara, în centrul capitalei
Sursa: Reuters Baricadele ridicate de manifestanții pro-europeni la Kiev
Sursa: Reuters
Chuck Hagel „a evidenţiat consecinţele negative ale oricărei intervenţii a armatei pentru reprimarea manifestaţiilor şi a lansat un apel la reţinere”, a subliniat un purtător de cuvânt al Pentagonului într-un comunicat de presă, citat de AFP.
În Piaţa Independeţei din Kiev se aflau, aseară, circa 5.000 de demonstranţi, potrivit Agerpres.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, s-a angajat să nu recurgă la forţă împotriva manifestanţilor paşnici şi a cerut opoziţiei să participe la dialog, după ciocnirile violente cu poliţia, soldate cu zeci de răniţi.
„Pentru a ajunge la un compromis, solicit opoziţiei să nu respingă negocierile şi să nu urmeze calea confruntării şi a ultimatumurilor”, a afirmat Ianukovici, promiţând că „nu va folosi niciodată forţa împotriva demonstranţilor paşnici”.
Americanii şi europenii au condamnat cu fermitate operaţiunea poliţiei ucrainene.
„Condamn folosirea forţei şi a violenţei - care nu poate fi un răspuns la protestele paşnice - şi fac apel la o mai mare reţinere”, a declarat şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton, care s-a deplasat, marţi, în capitala ucraineană, unde s-a întâlnit cu Viktor Ianukovici şi cu alţi oficiali ucraineni şi a mers în Piaţa Independenţei pentru a comunica direct cu protestatarii proeuropeni.