Ce se întâmplă după ce noctura se stinge şi tu ieşi de pe teren pentru ultima oară? E o întrebare la care niciun fotbalist nu şi-ar dori să afle răspunsul. Cei mai mulţi jucători încearcă să rămână în balonul de săpun al vieţii de sportiv cât mai mult timp, dar, la un moment dat, organismul sau orgoliul se transformă în mesagerii care le transmit că drumul lor în fotbal s-a încheiat. "Retragerea este un moment de maturizare şi maturitate. În acel moment, jucătorul trebuie să devină responsabil pentru tot ceea ce înseamnă viaţă personală, viaţă financiară, tot. Pentru că acum nu mai au în spate un preşedinte, un medic, un psiholog, un patron, ci sunt pe cont propriu. Se lasă de fotbal şi trebuie să îşi găsească un nou loc în societate", explică psihologul Andreas Hniatiuc.

În România, un fan de fotbal de sex masculin se pensionează la 65 de ani, vârsta legală, apoi încearcă să supravieţuiască în limita celor câteva sute de lei primite după o viaţă de muncă. Un jucător de fotbal se pensionează cu trei decenii mai devreme, în plină floare a vârstei, şi - în accepţiunea fanului obişnuit - nu are nicio problemă financiară şi medicală, trece drept un privilegiat al soartei. ProSport a încercat să afle cât de mult îi afectează pe jucătorii de performanţă retragerea şi cum reuşesc să treacă peste şocul despărţirii de fotbal. Subiecţii au fost Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Basarab Panduru, Adrian Iencsi, Liţă Dumitru şi Iulian Chiriţă.

IIulian Chiriţă Ilie Dumitrescu Adrian Iencsi

“În primele luni ai un sentiment de libertate. Apoi, încet, încet, începi să visezi că intri în meciuri, că dai gol...” Ilie Dumitrescu, fost internaţional

“Nu voiam să se termine!”

Adrian Iencsi a jucat până la 37 de ani. Dorinţa fostului fundaş era de a