Hidroserv trece printr-un proces de reorganizare şi va proceda la reduceri de personal. Prin târg circulă informaţia conform căreia 22 de persoane de la secţia Târgu Jiu au primit deja preavizele, însă directorul adjunct al Hidroserv, Andrei Maioreanu, spune că abia săptămâna viitoare se va putea vorbi despre ceva concret.
Conform reprezentanţilor Hidroserv, reorganizarea trebuia făcută până în momentul de faţă. Andrei Maioreanu spune că acest program nu va afecta locurile de muncă foarte mult, mai ales pentru faptul că sunt premise pentru noi contracte. “O informaţie corectă şi clară despre acest program de reorganizare o vom da săptămâna viitoare. Programul acesta de reorganizare trebuia parcurs demult, din perioada în care Hidroelectrica era în insolvenţă. Cel mai important, din urma acestui program, aşa cum au fost reorganizate şi celelalte sucursale, vor fi cele două de la Porţile de Fier şi Slatina şi în urma programului de reorganizare nu vor fi afectate în mod deosebit locurile de muncă şi compania din punct de vedere organizatoric va avea de câştigat. Compania se pregăteşte să iasă pe piaţă pentru lucrări de mentenanţă în special şi de construcţii hidrotehnice în perioada mai îndepărtată”, a spus Andrei Maioreanu, directorul adjunct al Hidroserv.Hidroserv la secţia Târgu Jiu numără la această dată în jur de 90 de angajaţi.
Hidroserv trece printr-un proces de reorganizare şi va proceda la reduceri de personal. Prin târg circulă informaţia conform căreia 22 de persoane de la secţia Târgu Jiu au primit deja preavizele, însă directorul adjunct al Hidroserv, Andrei Maioreanu, spune că abia săptămâna viitoare se va putea vorbi despre ceva concret.
Conform reprezentanţilor Hidroserv, reorganizarea trebuia făcută până în momentul de faţă. Andrei Maioreanu spune că acest program nu va afecta locurile de muncă foarte mult, mai ales pentru faptul