Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) denunţă nepublicarea "inexplicabilă" în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern (HG) privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase.
"Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) salută aprobarea proiectului de lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, exprimându-şi susţinerea pentru aceste demersuri ale Ministerului Apelor şi Pădurilor. Totuşi, în acest context, asociaţia doreşte să denunţe nepublicarea inexplicabilă în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase", se arată într-un comunicat de presă.
Hotărârea de Guvern adoptată în urma cu aproape două luni, pe data de 16 octombrie 2013, modifică, normele de comercializarea ale materialelor lemnoase, punând accentul pe interzicerea comercializării lemnului recoltat ilegal şi introducând unele prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.
AMRCR precizează că a atras atenţia autorităţilor, atât pe cale instituţională, cât şi în mod public asupra lipsei de interes manifestate, solicitând rezolvarea cu prioritate a acestei probleme. "Nici Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, nici Ministerul Apelor şi Pădurilor şi nici Secretariatul General al Guvernului nu au oferit un răspuns oficial nici în termenul de 30 de zile de la înregistrarea oficială a solicitărilor, lăsând să treacă două luni de la adoptarea Hotărârii de Guvern şi mai bine de un an jumătate de la începerea discuţiilor despre problemele generate în piaţă de actuala legislaţie instituţiile implicate. Niciuna dintre părţi nu cunoaşte motivul pentru care documentul nu este publicat şi nu gă